Benin (fostă Dahomey) nu are o unitate geografică sau istorică și își datorează granițele rezolvării rivaltății dintre francezi și englezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceasta este cel mai vizibil în partea de nord a Beninului unde populația are afinități mai degrabă cu populația din zona de graniță a țărilor vecine decât cu populația din sudul Beninului. Sudul Beninului are o oarecare unitate istorică prin existența în acea parte a câtorva regate, toate fiind în legătură cu populațiile Fon și Adja (din poporul Ewe). Regatele Abomey (sau Dahomey) și Adjatché (devenit Porto-Novo), au fost fondate de către cei doi fii ai regelui Alladei care au fost formate în nordul și sud-estul regatului. În 1724 Abomey a cucerit Allada, a capturat portul Ouidah în 1727 și a devenit un regat faimos în comerțul cu sclavi. În aceeași perioadă În Abomey au fost recrutate pentru serviciul regulat soldați femei, cunoscute și ca „Amazoane”.
Portughezii au fondat pe actuala coastă a Beninului un centru comercial la Porto Novo, urmați odată cu dezvoltarea comerțului cu sclavi de comercianții englezi, olandezi, spanioli și francezi. La mijlocul secolului XVII francezii și-au stabilit centre la Ouidah și Savé, în timp ce englezii și portughezii și-au construit forturi în apropiere la începutul secolului al XVIII-lea. În 1727 portughezii au construit un fort la Ouidah, care a rămas teritoriu portughez până în 1961.
Comerțul de coastă francez, englez și portughez a continuat, și odată cu scăderea puterii Yorubei cei din Abomey au făcut în permanență incursiuni în Yoruba și spre vest în Ashanti. Prizonierii capturați în aceste campanii erau sacrificați sau exportați ca sclavi până la sfârșitul secolului al XIX-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea treptat comerțul cu sclavi a fost înlocuit de comerțul cu ulei de palmier. În 1857 francezii s-au stabilit în Grand Popo iar în 1868 au încheiat un tratat cu regele Abomey-ului prin care li s-a permis stabilirea unui centru comercial în Cotonou. Între timp britanicii s-au stabilit în Lagos, pe care și l-au anexat în 1861 cu scopul de a elimina comerțul cu sclavi.
Rivalitatea dintre britanici și francezi în Porto Novo, în care regii locali succesivi au luat partea când unora când altora, s-a încheiat când în 1882 acesta a devenit protectorat francez iar britanicii au stabilit posturi în diferite locații înspre vest. Acestea au fost mai târziu abandonate în urma înțelegerii anglo-franceze din 1888-1889. Dar Abomey a rămas în afara controlului francez iar animozitățile dintre aceștia și europeni au fost în continuă creștere, astfel că în 1889 nu a mai fost recunoscut dreptul de suveranitate al francezilor față de Cotonou, și Béhanzin, care a urcat pe tron în acel an, i-a atacat pe francezi acolo. Din armata sa au făcut parte și aproximativ 2000 de amazoane. Apoi în 1891 a atacat Porto Novo și Grand Popo. În 1893, francezii au trimis o forță expediționară condusă de Dodds care a cucerit Abomey-ul și l-a declarat protectorat francez. În 1894 Béhanzin s-a predat francezilor (a murit în exil în 1906 în Martinica). Fratele său, Aglio Agbo, care i-a succedat la tron, a fost exilat în 1899 pentru proastă administrare, și astfel s-a încheiat existența regatului Abomey.
Între 1892 și 1898 francezii și-au extins controlul spre nord prefigurând forma modernă a statului Dahomey. În 1900 s-a început construcția căii ferate spre nord. În 1904 Dahomey a devenit colonie componentă a Federației Franceze a Africii de Vest.
În 1946, odată cu noua constituție franceză, au primit un loc de deputat și două de senator în parlamentul francez, precum și o Adunare Teritorială aleasă cu un control substanțial al bugetului. În urma reformelor din 1956-1957, a fost extinsă puterea Adunării Teritoriale, și un Consiliu Guvernamental ales de Adunare a primit control executiv asupra celor mai multe probleme teritoriale. În 1958, a fost acceptată constituția propusă de guvernul generalului de Gaulle și s-a optat pentru statutul de republică autonomă în cadrul Comunității Franceze, conform noii constituții, ca Republica Dahomey, și independență deplină începând cu 1 august, 1960.
Următorii 12 ani au reprezentat o perioadă de turbulență, din cauza tensiunilor etnice. Au avut loc mai multe lovituri de stat și schimbări de regim, principalele figuri politice fiind Sourou Apithy, Hubert Maga și Justin Ahomadegbé, fiecare reprezentând o regiune diferită a țării. Aceștia trei au căzut de acord asupra formării unui consiliu prezidențial, după ce violența a dus la eșecul alegerilor din 1970. În 1972, o lovitură de stat militară condusă de Mathieu Kérékou a răsturnat consiliul. El a stabilit un guvern marxist sub controlul Consiliului militar al revoluției (CNR), și țara a fost renumită Republica Populară Benin în 1975. În 1979, CNR a fost dizolvat și au fost ținute alegeri. La sfârșitul anilor ’80, Kérékou a abandonat marxismul după o criză economică și a decis restabilirea unui sistem parlamentar capitalist. A pierdut alegerile din 1991 devenind primul președinte african negru care s-a retras după un vot negativ. A revenit la putere câștigând alegerile din 1996. În 2001, Kérékou a câștigat un nou mandat, după alegeri intens disputate.
